• monolog cu un astru
    Velvet Stories

    Monolog cu un astru…

    În liniștea serii mă regăsesc și-mi ordonez gândurile despre tine. Mă întreb cum oare timpul trece atât de repede, iar noi am devenit străini unul față de celălalt. Oare când ne-am întâlnit ultima oară și care au fost ultimele cuvinte? De trei seri îmi tot apari în vise și ești tot nehotărât să-ți deschizi inima și să-ți găsești pacea. Privirea ta goală mă înspăimântă în fiecare clipă și nu reușesc să înțeleg de ce mă cauți. Ce-a rămas nespus și ce ne leagă atât de puternic? Aș vrea probabil o lămurire, simt nevoia de a te deschide și de a-mi comunia, așa cum obișnuiai odată. Tristețea din ochii tăi negrii…

  • Velvet Stories

    Răsărit în inima deșertului

    ”Mă ținea strâns în brațe și părea pierdut în gândurile lui atunci când m-a întrebat: – De ce iubești soarele? I-am răspuns:  – Pentru că acest astru strălucitor îmi dăruiește chef de viață!„ Zilele însorite sunt pentru mine bulgări de energie! În astfel de zile reușesc să lucrez cu entuziasm, să duc la capăt mai multe acțiuni și să mă trezesc foarte devreme dimineața. În zilele cu soare mă relaxez, dar mă și concentrez foarte bine pe task-urile zilnice. Îndrăgostită de soare, evident și mare amatoare de răsărituri speciale. Unul dintre cele mai impresionante treziri ale soarelui la care am fost martoră a avut loc în deșert. Mă aflam în…