Conviețuirea în doi pe timp de pandemie într-un spațiu de 60 de m2 este o adevărată provocare. Chiar din primele zile ne-am revendicat fiecare câte o cameră din casă pentru lucru, apoi cu trecerea zilelelor am început să reamenajăm diverse spații din casă pentru a ne putea crea locuri comune de relaxare. Nu a fost greu să găsim mereu activități extra muncă pentru petrecerea timpului liber, ba chiar am experimentat momente de relax și entertainment și am organizat chiar și un picnic. Zilele trecute vorbeam cu un prieten la telefon, pe care-l sunasem să-i urez ”La mulți ani”, cu ocazia zilei lui de naștere. Din una în alta m-a întrebat…
Gânduri din #casă la final de aprilie
Sincer nici nu știu cum au trecut ultimile 15 zile (includ aici și Paștele) este deja final de aprilie. Parcă săptămâna aceasta s-a scurs foarte foarte repede. Chiar ieri afirmam într-o discuție cu Liviu că mi se pare că nu am fost productivă zilele acestea. Am realizat însă un raport de activitate aseară și am constatat că sunt multe lucruri pe care le-am lucrat și finalizat. Mă gândesc că probabil fiind prinsă și concentrată cu un program clar devenit rutină, toate acestea par să se desfășoare într-un ritm alert și nu mai reușesc să le palpez. …2 zile în bucătărie pentru meniul de Paște Evident m-a ajutat și mica ”vacanță”,…
Un weekend de relaxare, o vacanță binemeritată
Urmează primul weekend de relaxare completă după o lună și jumătate de pandemie, o vacanță binemeritată. S-a petrecut rapid și nici nu ne-am dat seama când au trecut atâtea zile. Ne-am adaptat rapid și am rămas pozitivi. Primele zile au fost de acomodare, însă am reușit să avem un program încărcat care să ne ajute să ne păstrăm un vibe creativ și productiv. …bucătăria a devenit biroul meu 🙂 I-am cedat lui Liviu biroul din sufragerie, iar eu am revendicat masa din bucătărie. De mai bine de o lună, bucătăria a devenit biroul meu, sala de conferițe și întâlniri online, dar și locul meu de inspirație. Mi-am desfășurat activitatea ca…
Magie de Decembrie
Decembrie aduce în inimile noastre emoții și marchează momente magice alături de cei dragi. Am copilărit la Brăila, într-un cartier de blocuri și case. Cred că aveam 10 ani atunci când primăria a decis să planteze, pe Bulevardul principal din zonă, copaci și brazi. În același an, la început de decembrie, copacii și brazii au fost ornați cu becuri colorate. Exista chiar și un joc de lumini al beculețelor, astfel brazii se aprindeau pe rând creând un efect vizual ce mă-ncânta. Era o mare bucurie pentru mine să stau pe marginea trotuarului și să privesc spectacolul. În timp devenise chiar o tradiție să-mi petrec seara urmărind de la geamul camerei…
Pierdut Cuvinte.. încă le caut!
Am uitat cuvintele, am uitat vorbele și încă nu știu unde le-am lăsat! Sunt zile în care trăiesc impulsul de a mă exprima, de a transmite, de a comunica și totuși eu nu o fac. Văd oameni care reușesc să expună sau să arate din interiorul lor. Erau vremuri când spuneam și eu, zilnic, tot. Povesteam tot. Sentimente, emoții, întâmplări. Împărtășeam cu lumea largă cele mai frumoase sau penibile momente. Îmi exprimam părerea, îmi argumentam alegerile. Câteodată dezbăteam subiecte de interes încercând să formez opinii pe situațiile actuale ale momentului. Sau pur și simplu așa mă integram eu în societate, prin vorbe. Ce-i drept îmi place să pălăvrăgesc, mult și…
Iubirea, sentiment abstract
Iubesc arta cred că mereu am iubit-o, însă n-am avut curaj să o spun cum trebuie! Iubesc oamenii dar cred că nu m-am apropiat prea tare de ei, o frică a dezamăgirii! Iubesc muzica pentru că îmi crează o stare, o lume proprie și îmi dăruiește entuziasm și bucurie! Iubesc cărțile pentru că sunt magice, pentru că mă învață mereu altceva și pentru că îmi arată lumea prin ochii celorlalți! Iubesc natura pentru că îmi oferă libertate, prospețime, lumină și întuneric! Iubesc zâmbetele pentru că atrag mereu alte zâmbete! TU ai încercat? #daruiesciubire #primesciubire #multumesc #teiubesc
Ți-ar plăcea și...
Vara magică a partiturilor muzicale
Fire de viață
Pierdut Cuvinte.. încă le caut!
31 – Gânduri – play
Îmi amintesc de mine în urmă cu vreo 10 ani, pe când încă îmi juleam coatele pe băncile facultății și mă luptam să-mi dezvolt cariera profesională la cel mai cool job din lume (așa credeam eu la momentul acela, defapt încă cred asta 😊)). Eram visătoare și încercam să-mi proiectez un viitor pe termen lung cât se poate de perfect. Tot cam pe atunci dădeam viață primelor articole de blog și tot cam atunci credeam că voi scrie toată viața pentru cele mai renumite ziare locale. Credeam în iubire la prima vedere și credeam că oamenii sunt sinceri și binevoitori. E drept atunci chiar simțeam că trăiesc cele mai minunate…
Monolog cu un astru…
În liniștea serii mă regăsesc și-mi ordonez gândurile despre tine. Mă întreb cum oare timpul trece atât de repede, iar noi am devenit străini unul față de celălalt. Oare când ne-am întâlnit ultima oară și care au fost ultimele cuvinte? De trei seri îmi tot apari în vise și ești tot nehotărât să-ți deschizi inima și să-ți găsești pacea. Privirea ta goală mă înspăimântă în fiecare clipă și nu reușesc să înțeleg de ce mă cauți. Ce-a rămas nespus și ce ne leagă atât de puternic? Aș vrea probabil o lămurire, simt nevoia de a te deschide și de a-mi comunia, așa cum obișnuiai odată. Tristețea din ochii tăi negrii…
Chipurile, în borcan!
George se întorcea de la un proces când s-a împiedicat de o bordură și s-a trezit amețit înăuntru. Era singur și nu înțelegea cum a ajuns acolo. A încercat să se ridice, însă capul îi atârna greu. S-a uitat de jur împrejurul său încercând să descopere unde se află. Când a mai prins ceva putere a vrut să părăsească locul si să se îndrepte către casă, însă pereții înalți de sticlă îl impiedicau să iasă de acolo. A ajuns să se resemneze încercând să escaladeze zile la rând pereții, dar fără rezultat, devenind astfel primul locuitor al borcanului. Într-o seară, la scurt timp după ce adormise, l-a trezit un zgomot…
Incursiune în garderoba mamei
Ritualul de seară începea mereu cu selecția celor mai frumoși pantofi ai mamei, încălțarea lor și tropăitul de-a lungul holului. Poc-poc țoc-poc, până la epuizare. Urma apoi povestea de seară și somnul alături de zânele noptii. Fascinată încă din copilărie de garderoba mamei, mereu găseam motiv suficient de credibil pentru a deschide ușile dulapului cu pantofi, ori a celui cu haine. Mă bucurau nespus lucrurile elegante și bine păstrate cu miros de naftalină ale celei mai vestite manechine a casei, mama. E firesc, cred, pentru orice copilă din lume să încerce măcar o dată pantofii mamei, să scoată din dulap rochiile strălucitoare și lungi până în pământ sau să-și întindă…
