Monologue,  Velvet Stories

Pierdut Cuvinte.. încă le caut!

Am uitat cuvintele, am uitat vorbele și încă nu știu unde le-am lăsat!

Sunt zile în care trăiesc impulsul de a mă exprima, de a transmite, de a comunica și totuși eu nu o fac. Văd oameni care reușesc să expună sau să arate din interiorul lor. Erau vremuri când spuneam  și eu, zilnic, tot. Povesteam tot. Sentimente, emoții, întâmplări. Împărtășeam cu lumea largă cele mai frumoase sau penibile momente. Îmi exprimam părerea, îmi argumentam alegerile. Câteodată dezbăteam subiecte de interes încercând să formez opinii pe situațiile actuale ale momentului. Sau pur și simplu așa mă integram eu în societate, prin vorbe. Ce-i drept îmi place să pălăvrăgesc, mult și chiar în unele momente  parcă mă abat de la subiect. Mă trezesc dezvoltând paranteze lungi cu mult prea multe detalii, adesea divagând de la esențialul ce trebuia a fi transmis. De-a lungul timpului am primit critici, cateodata aprecieri, alteori nimic.

Pierdut cuvinte … Tăcere, respir adânc, îmi frământ buzele și e liniște.

Ceva s-a întâmplat și parcă de la un timp cuvintele îmi ies greu, simt chiar că-mi sunt smulse cu forța din minte. E nevoie de un efort imens pentru descleștarea gurii și punerea în mișcare a limbii, a buzelor. Ba parcă și zâmbetul a început să-mi fie mai discret și mai simplu. Analizez și mai mult situațiile discutate, iar adesea m-am găsit pierdută-n propriile mele gânduri. S-a întâmplat de curând,  când cineva povestea grupului detalii ce mie nu-mi păreau interesante, să mă desprind cu gândul și să aud doar vocea interioară. Oare ce s-a schimbat la mine?  E maturitatea cea care mă ajută să selectez cuvintele, să triez subiectele și să socializez  doar din priviri?

Oare mediul online care ne oferă tuturor un spațiu public de exprimare atât de la îndemână  să fi  născut vorbitori și eu să nu mă mai regăsesc printre ei?

De ce simt oare nevoia unui spațiu intim de exprimare? Și de ce simt că dulcea vorbă își pierde treptat din valoare?

Unde dispare ea?

Cine a supărat-o?

Sunt eu și tăcerea mea, aberăm astăzi căci e zi de relaxare.

….

Citește și Monolog cu un astru

2 Comments

  • Petrof

    Chiar daca am parcurs putin prin scrierile tale, pot spune ca imi place ceea ce faci, pentru ca scrisul este si pentru mine „un fel de a fi”, chiar daca de multe ori imi place sa scriu despre lucruri simple, banale…, care fac parte din noi.

    Te felicit pentru blog!

    • Alexandra Elly Nemțoiu

      Violeta, multumesc foarte mult pentru mesaj. Ma bucur ca mi-ai scris, este foarte important pentru mine sa stiu ca scrierile mele ajung la voi astfel reusind sa va transmit gandurile mele. O zi minunata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *