Am uitat cuvintele, am uitat vorbele și încă nu știu unde le-am lăsat! Sunt zile în care trăiesc impulsul de a mă exprima, de a transmite, de a comunica și totuși eu nu o fac. Văd oameni care reușesc să expună sau să arate din interiorul lor. Erau vremuri când spuneam și eu, zilnic, tot. Povesteam tot. Sentimente, emoții, întâmplări. Împărtășeam cu lumea largă cele mai frumoase sau penibile momente. Îmi exprimam părerea, îmi argumentam alegerile. Câteodată dezbăteam subiecte de interes încercând să formez opinii pe situațiile actuale ale momentului. Sau pur și simplu așa mă integram eu în societate, prin vorbe. Ce-i drept îmi place să pălăvrăgesc, mult și…
