Ritualul de seară începea mereu cu selecția celor mai frumoși pantofi ai mamei, încălțarea lor și tropăitul de-a lungul holului. Poc-poc țoc-poc, până la epuizare. Urma apoi povestea de seară și somnul alături de zânele noptii. Fascinată încă din copilărie de garderoba mamei, mereu găseam motiv suficient de credibil pentru a deschide ușile dulapului cu pantofi, ori a celui cu haine. Mă bucurau nespus lucrurile elegante și bine păstrate cu miros de naftalină ale celei mai vestite manechine a casei, mama.
E firesc, cred, pentru orice copilă din lume să încerce măcar o dată pantofii mamei, să scoată din dulap rochiile strălucitoare și lungi până în pământ sau să-și întindă pe întreaga față rujul ei roșu aprins. E drept, nu-mi amintesc de vreun ruj roșu care să-mi fi făcut cu ochiul, însă nelipsitul dermatograf negru, prezent mereu pe polița din baie alături de peria de păr, reprezenta o mare tentație pentru mine.
La fel de fascinante și de mare interes erau și pietrele cele lucitoare din cutiile mici de catifea și lemn pe care mama le ținea pe măsuța de toaletă în dormitor. La vremea respectivă era un adevărat ritual să ai amenajat în dormitor un colț al frumuseții, eleganței și feminității. Cele trei oglinzi ale toaletei mă ajutau să mă văd din toate unghiurile și tare mă mai distram urcându-mă cu genunchii pe taburetul tapițat cu un material moale de mătase verde. În sertarul toaletei erau aranjate frumos două,trei batiste de mătase, câteva cordoane, o pereche de mănuși de piele și trei perechi de mănuși macrame, curele colorate, eșarfe și fulare.
Descoperirea cea mai mare a fost însă dulapul, pe care eu îl consideram magic. Când mama își alegea o ținută, eu sorbeam cu ochii fiecare mișcare. Culorile, firele lucioase, materialele… era de vis! Aveai de unde alege rochii de seară, paltoane, trenciuri, deux-pieces-uri, pantaloni, fuste și diverse sacouri. Visam că într-o zi toate acestea vor face parte din garderoba mea și îmi imaginam cum fiecărei rochii de seară îi va fi dedicat un eveniment special și bineînțeles o pereche de pantofi cu toc foarte înalt, aleasă din colecția de gală a mamei. Îi admiram cu multă bucurie stilul și-mi doream mult să mă asemăn ei.
În anii de liceu, pe când încercam să-mi definesc propriul stil vestimentar, mama era propriul meu stilist și consultant de imagine. Mereu o întrebam ce părere are despre o pereche de blugi, o bluză, dar mai ales îi ceream sfaturi cu privire la alegerea rochiilor. Îmi era aproape imposibil să-mi aleg o rochie. Nu-mi plăceau, mi se păreau incomode. Preferam o pereche de pantaloni și-un tricou larg, dar nu mă dădeam în lături de la pantofii cu toc și platforme. Țineam totuși cont de sfaturile ei, ba mai mult am adoptat din stilul ei și chiar am luat la purtare unele lucruri.
În primul an de facultate, pe când mă aflam în vacanță, am găsit în dulapul mamei două bluze brodate din in, care fac și azi parte din garderoba mea. Deși au peste 20 de ani de existență, acestea se mențin foarte bine, iar vara sunt mereu în trend cu soarele și plaja. Am purtat multe elemente vestimentare împrumutate de la mama pentru diverse ocazii. Recent am îmbrăcat o rochie de aceeași vârstă cu mine. Finețea materialului și croiala m-au făcut să mă simt foarte bine.
În propria garderobă se regăsesc și azi influențe din stilul vestimentar al mamei, linii clasice sau creații deosebite, dar și pasiunea pentru pantofii colorați pe care nu mă mai satur să-i cumpăr la fiecare pas.
Dragă mamă, îți mulțumesc că am putut învăța de la tine să iubesc hainele și pantofii!
