”Mă ținea strâns în brațe și părea pierdut în gândurile lui atunci când m-a întrebat: – De ce iubești soarele? I-am răspuns: – Pentru că acest astru strălucitor îmi dăruiește chef de viață!„ Zilele însorite sunt pentru mine bulgări de energie! În astfel de zile reușesc să lucrez cu entuziasm, să duc la capăt mai multe acțiuni și să mă trezesc foarte devreme dimineața. În zilele cu soare mă relaxez, dar mă și concentrez foarte bine pe task-urile zilnice. Îndrăgostită de soare, evident și mare amatoare de răsărituri speciale. Unul dintre cele mai impresionante treziri ale soarelui la care am fost martoră a avut loc în deșert. Mă aflam în…
Fire de viață
Ne știm de peste 30 de ani. La început aproape că nu eram vizibil, iar ea, deși părea a fi foarte îndrăgită, ei o tachinau spunându-i ” Gorbi”, se pare că asemănarea ei cu celebrul Gorbaciov îi inspira să facă o astfel de legătură. Primeam laude și eu încă de atunci, căci străluceam și eram fin ca puful puiului de găină. Cu timpul am început să prind putere și să mă remarc, simțeam că rădăcinile mi se dezvoltă treptat, iar nuanțele aurii ca spicul de grâu se transformau ușor în culori umbrite. Am crescut în lungime păstrându-mi ani la rând strălucirea. Puteam deja să iau formă și să mă așez…
Conexiuni…
Pentru un iubitor de bijuterii, brățările sunt un must have. Mi-amintesc cu drag perioada adolescenței când obișnuiam să-mi încarc încheietura mâinii stângi cu zeci de brățări colorate. Materialele difereau, ba piele întoarsă, ba argint, ba ațe împletite sau ațe înnodate. Îmi formasem propriul stil. În studenție chiar ajunsesem să-mi creez manual majoritatea accesorilor îmbinând diverse metode. Exista în acea vreme pe Lipscani, în Centrul Vechi al Bucureștiului, un magazin specializat cu materiale pentru confecționarea handmade a acestora. Realizam cercei, coliere și brățări. Ba mai mult, participam cu mare drag la diverse ateliere de acest fel. Îmi plăcea de asemenea să meșteresc și la obiecte de decor interior utilizând ceramică, das,…
Întâlnirea
Mă aflam într-o clădire părăsită. Eram singură. Nu-mi aminteam cum am ajuns acolo și nici de ce. M-am învârtit prin casă, căutam ceva, dar nu înțelegeam ce anume. Clădirea era întunecată, pereții umezi și goi. Am găsit o scară largă, în spirală și am urcat pe ea. La etajul superior m-a întâmpinat un hol lung la capătul căruia se vedea o ușă, de altfel singura din toată casa. M-am apropiat de ea. Era înaltă și solidă, de culoare gri. Am pus mâna pe clanța foarte rece și am apăsat pe ea. Ușa s-a deschis. Am trecut pragul, iar în fața mea se derula un peisaj de neimaginat. Era ca și…